Inainte de naşterea lui Isus, precum şi în timpul lui erau trei orientări principale evreieşti: saduceii, farizeii şi essenienii. Drintre aceste trei grupări, doar viaţa essenienilor şi preocupările lor este înconjurată de cele mai multe secrete. Trei autori antici vorbesc despre ei: Josephus Flavius, vârstnicul Plinius şi Philon din Alexandria. Comunitatea din timpul lui Iehuda Macabeul (î. e. n. 16o-142) era deja activă, dispariţia lor coincide cu distrugerea Ierusalimului (î. e. n. 7o)
 

Ruperea şi despărţrea essenienilor de curentul principal al iudaismului a fost determinat de activitatea prinţilor Macabei şi a preoţilor superiori  Iehuda şi Simeon (î. e. n. 142-134). Ca cel mai înalt rang  - care avea şi obligaţii pământeşti – creea uzurpare şi antipatie, şi mulţi au renunţat la colaborarea cu noii domnitori, care au gonit persoanele nesupuse. Essenienii, respectiv conducătorul „Învăţătorul Dreptăţii” în timpul gonirii lor şi-a luat forma în viziunea apocaliptică: doborârea preotului superior hain, gonirea lui împreună cu slugile lor, venirea Mesiei şi ei, ca şi comunitate dreaptă a Israelului. Ieşirea lor în pustietate nu era doar simbolic, ci şi fizic s-au delimitat de preotul superior şi de oamenii lui.

Iosefus Flavius relatează amănunţit despre comunitatea – „deosebit de ciudată şi neasemănător cu nimic” – despre viaţa lor, despre obiceiurile lor, şi despre legile lor. Examinănd acestea, găsim o asemănare izbitoare cu biserica creştină timpurie. După mai mulţi autori şi cercetători (ca: Martin Larson, Robert Eismmann, John M. Allegro) istoria Essenienilor este istoria creştinismului. Învăţătura lor secretă primeşte o publicitate mai largă prin Ioan Botezătorul, şi prin Isus.

În mare parte originea lor este neclară, la fel ca şi numele lor. Unii spun că provine din numele lui Enoch, pe care îl consideră strămoşul comunităţii. După alţi denumirea provine din cuvîntul Esrael. Ei au fost aleşii, pe care Moise i-a adus în faţa lui Dumnezeu, înainte de urcarea sa pe muntele Sinai, şi unde Dumnezeul, prin Moise a  transmis poruncile Sale către popor.Chiar dacă provenienţa numelui este nesigură, existenţa comunităţii este evidentă de-a lungul secolelor, în mai multe ţări, prin diferite nume.

Marea Moartă

S-a răspândit ideea, ca essenienii au format o comunitate mică izolată, în jurul Mării Moarte, dar aceasta nu era adevărat. Flavius scrie următoarele: „… în fiecare oraş au case, peste tot în Palestina…. În aceste case primesc găzduire atunci când sunt pe drumuri ...” Plivius aminteşte despre una dintre comunităţile esseniene, care au trăit în jurul Mării Moarte. Pe ei îi putem numi comunitatea qumrană, dar şi în Siria şi în Egipt trăiau essenieni. Fraţii egipteni purtau numele de terapeuţi, sau altfel spus vindecătorii. După părerea renumitului  vizionar Edgard Cayce, Maria, Iosif, Ioan Botezatorul, şi însuşi  Isus au fost essenieni. Cayce spune cu exactitate, unde şi cum au trăit essenienii, şi totodată că membrii comunităţii erau pretutindeni în Palestina, şi erau conştienţi că din rândurile lor va veni Mesia. Toate acestea s-au întâmplat cu  unsprăzece ani înainte de descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă.

Sfântul Augustin era de aceeaşi părere cu Eusebius (e. n. 265) după el terapeuţii erau creştini… „ (mai exact înaintaşii lor) ….” Scrierile lor sunt evangheliile şi scrisorile noastre ….. ceea ce numim creştinism provine de la terapeuţi, sau de la essenieni….”

Centrul terapeuţilor a fost Alexandria,  renumită după cea mai mare bibleotecă a lumii antice. Aici  şi-au  însuşit pe lângă ştiinţa vindecării şi  cunoştinţele filozofice. După cum menţionează Philon: „ei erau deopotrivă vindecători, ascheţi şi filozofi”. Punctul lor de vedere: „Să nu adunaţi comori pe pământ, ci în rai, unde molia şi rugina nu o roade”.

Qumran

Cum putea să devină cineva membru al comunităţii? Cel care vroia să aparţină comunităţii, trebuia să depună un jurământ, că va fi devotat comunităţii şi membrilor săi. Călcarea jurământului, atrăgea după sine pedeapsă, şi izolarea din comunitate. Novicele după un an de probă -între timp era observat- putea merge mai departe. După efectuarea cu succes a examenelor în următorii doi ani, putea deveni membru al comunităţii. Frăţia s-a împărţit în patru grupări: de prima aparţineau copii, în a doua şi a treia novicii, în a patra membrii cu drepturi depline. După Iosephus, trăiau o viaţă simplă, modestă şi credeau că abuzurile exagerate dăunează deopotrivă trupului şi sufletului. Nu aveau slugi toţi erau oameni liberi. Unii trăiau în celibat, alţii în familii. Ingerii aveau rol principal în viaţa lor. De multe ori contemporanii au admirat şi le-au invidiat capacitatea lor dată de către îngeri. Datorită îngerilor comunitatea a înflorit atât spiritual cât şi material. În viaţa lor doisprezeci îngeri aveau rol principal. Integrarea acestor doisprezece puteri  în viaţă este drumul perfecţiunii.

Şase îngeri erau atribuiţi Mamei Pământ:

Îngerul Vieţii,
Îngerul Bucuriei,
Îngerul Soarelui,
Îngerul Apei,
Îngerul Pământului,
Îngerul Aerului.

Iar şase îngeri Tatălui Ceresc

Îngerul Eternităţii,
Îngerul Creativităţii,
Îngerul Iubirii,
Îngerul Înţelepciunii,
Îngerul Armoniei,
Îngerul Forţei.

În şase dimineţi ale săptămânii, meditau cu câte un înger ai Mamei Pământ, iar seara cu câte un  înger al Tatălui Ceresc. Vinerea seara cu însuşi Tatăl Ceresc, iar sâmbătă dimineaţa cu Mama Pământ. În fiecare zi la prânz se ţinea ritualul păcii. La acest ritual l-au chemat ca ajutor pe îngerul Păcii. Essenienii au deosebit şapte feţe al păcii.   

Pace cu trupul,
Pace cu puterea cerească,
Pace cu puterea pământească,
Pace cu universul,
Pace cu omenirea,
Pace cu rudele,
Pace cu sufletul.

Gândirea- şi viaţa lor spirituală, era un amestec interesant al elementelor evreieşti şi străine. Credeau într- un singur Dumnezeu, practicau cu stăruinţă circumcizia şi ţineau cu severitate sabatul. În acelaşi timp ideologia lor era puternic influenţată de către învăţăturile persiene, pitagorice, buddhiste şi helenistice. Au fost capabili de sintetizarea ideologiilor a altor religii şi doctrine şi crearea unei noi calităţi.

Învăţăturile lor cuprindea elemente ezoterice şi exoterice. Bazele învăţăturilor interne era formată din, cele şapte feţe al păcii, Fuziunile, şi învăţăturile despre arborele vieţii. Iar în mijlocul ştiinţei externe se aflau „Moise profetul legii”, „explicarea esseniană a Genezei”, şi „Cuvântarea de pe munte”. Petreceau timp îndelungat cu studierea scrierilor antice caledoniene, persane şi egiptene, mai ales pe tema astronomiei şi a vindecării. Ştiinţa şi cunoştiinţele dobândite erau folosite, de învăţătorii şi vindecătorii comunităţii, în ajutorul oamenilor.

Credeau în Tatăl Ceresc, în Mama Pământ şi în îngeri, în grija dumnezeiască- că nimic nu este întâmplător, deoarece orice se întâmplă este pentru evoluţia noastră: „Nu voia mea,ci a Ta să se împlinească, Doamne.”